În data de 17 iulie 2020, a avut loc semnarea protocolului între Institutul Limbii Române (I.L.R.) și Primăria din Le Blanc-Mesnil, din Franța, unde va începe din toamnă cursul de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR). La inițiativa Ambasadei României în Republica Franceză, cursul va fi organizat de I.L.R. cu sprijinul Primăriei franceze; 3 școli primare din localitatea aflată lângă Paris, cu o importantă comunitate românească, vor găzdui mai multe grupe de elevi. Directorul general al Institutului Limbii Române, Daiana-Theodora Cuibus, și Thierry Meignen, primarul din Le Blanc-Mesnil, au convenit ca acest curs să fie deschis tuturor elevilor interesați, nu doar celor de origine română.
Franța se alătură astfel celorlalte țări în care se desfășoară cursul LCCR: Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda și Marea Britanie.