Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Activitate culturală: Mărțișor, 1 martie 2019 – Universitatea Aix-Marseille, Franța

martie 1, 2019

Pe 1 martie 2019 a avut loc la Aix-Marseille Université, Franța, o activitate culturală devenită deja o tradiție aici: Mărțișorul.

Față de edițiile precedente, evenimentul s-a bucurat de câteva noutăți. Printre organizatori, în afară de R. Bârlea, lector de română, inițiatoarea proiectului, și M. Dimitrova, lector de bulgară, au fost invitați și doi colegi de la Departamentul de Greacă Moderna: A. Kalivi și P. Diatentos. Acești noi parteneri ne-au permis o extindere a sferei discuțiilor între cele trei țări din Europa Centrală și de Sud.

O altă noutate a fost asocierea Centrului de Formare și Autoformare în Limbi străine, din cadrul Facultății de Arte, Litere, Limbi Străine și Științe umane. Avantajul acestei asocieri este că Centrul beneficiază de un public foarte larg: studenți francezi și străini la diverse discipline, cadre didactice de la diferite facultăți etc. CFAL a oferit evenimentului, așadar, o mai bună vizibilitate și un cadru convivial, sediul acestuia fiind nou și adaptat acestei forme de învățare, informală și nonformală.

Activitatea s-a desfășurat în trei timpi. Mai întâi, reprezentanții fiecărei țări au făcut câte o prezentarea a mărțișorului în cultura lor. Prezentările, însoțite de materiale video și de fotografii, s-au încheiat cu discutarea asemănărilor și deosebirilor dintre obiceiurile de 1 martie în cele trei țări. A doua etapă a fost un atelier de confecționare de mărțișoare. În sfârșit, în ultima etapă, studenții au admirat expoziția de mărțișoare și au putut discuta cu profesorii-organizatori și între ei despre această sărbătoare: semnificația ei, importanța includerii ei, în 2017, în Patrimoniul Cultural UNESCO, alte obiceiuri legate de ciclicitatea vieții etc. Studenții de la LMA Engleză-Română au primit, în plus, și sarcina de a concepe o schiță de proiect de promovare a acestei sărbători, din perspectiva managementului cultural.

Am constatat cu plăcere că participanții care asistaseră la edițiile precedente așteptau evenimentul și se pregătiseră pentru acesta. De exemplu, două dintre studente ne-au făcut surpriza de a confecționa câteva mărțișoare, după modelul prezentat anul trecut. Iar participanții care asistau pentru prima data la acest eveniment au fost foarte încântați și ne-au promis să revină și anul viitor.

Roxana Magdalena Bârlea

Lector de limba română la Universitatea Aix-Marseille, Republica Franceză

Detalii

Dată:
martie 1, 2019
Eveniment Category: