Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Prezentare de carte în lectura studenţilor de la cursurile de limba română – Germania, Berlin

noiembrie 23, 2016

În data de 23 noiembrie a.c., de la ora 19:00, la sediul ICR Berlin a avut loc un eveniment dedicat creaţiilor lirice ale etnicilor germani originari din România deportaţi la muncă silnică în URSS în anul 1945 Un grup de studente şi studenţi de la cursurile de limba română oferite de Universitatea Humboldt din Berlin, coordonaţi de M.A. Ingrid Baltag şi de dr. Valeriu Stancu (lector din partea Institutului Limbii Române la Universitatea Humboldt) a dat citire pentru publicul prezent la eveniment unor texte poetice inspirate din experienţa spaţiului concentraţionar.

Puţin cunoscute publicului larg, creaţiile lirice şi plastice sunt recuperate astăzi prin adunarea lor în volumul Lagerlyrik, apărut în anul 2015, la 70 de ani de la deportare. Această culegere de poezii, fotografii, desene, cântece, zicători etc. concepute de către deţinuţii saşi sau şvabi din România în lagărele de muncă din URSS reprezintă expresia unor stări de spirit mergând de la disperarea cauzată de pierderi irecuperabile până la speranţa de nestăvilit în reîntâlnirea celor dragi.

Evenimentul este organizat de ICR Berlin, în colaborare cu Asociaţia Germano-Română (Deutsch-Rumänische Gesellschaft e.V.) din Berlin.

Internet: http://icr.ro/berlin/lirica-detentiei-poezie-in-conditii-extreme

Dr. Valeriu Stancu

Lector al Institutului Limbii Române la Universitatea Humboldt din Berlin

Detalii

Dată:
noiembrie 23, 2016
Eveniment Category: