Lectorate
Institutul Limbii Române scoate la concurs postul de lector de limba română din statul de funcții al lectorilor I.L.R. la: Cyprus University of Tehnology, Limassol, Cipru poziția 56
Perioada: determinată, de 12 luni de la data începerii activității la post în anul universitar 2022/2023, cu posibilitatea prelungirii contractului, anual, până la maximum 36 de luni.
Descrierea posturilor:
Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei românești prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultații, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări științifice, îndrumarea și coordonarea studenților etc.), precum și prin organizarea și participarea la alte activităţi profesionale și culturale în comunitatea academică.
Candidații trebuie să îndeplinească toate cerințele generale și specifice ale postului pentru care candidează.
Cerințe generale: Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/ unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani.
Cerințe specifice:
Poziția 56 Cyprus University of Tehnology, Limassol, Cipru
licență în filologie
master în științe umaniste
cunoașterea limbii engleze (B2)
constituie avantaj cunoștințele de limbă greacă
Salariul de încadrare: suma echivalentă salariului corespunzător postului deţinut la instituţia/unitatea de învăţământ unde este titular şi plata unei indemnizaţii în valută, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Calendarul concursului:
Proba I- Evaluarea dosarelor de concurs
- depunerea dosarelor în format tipărit şi electronic, (CD sau DVD, sau stick), la sediul Institutului Limbii Române, direct sau prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat – data limită: 09.09.2022, ora 14.00
- evaluare și afișare rezultate 12.09.2022
- depunerea contestațiilor – 13.09.2022
- afișarea rezultatelor după contestații: 14.09.2022
Proba a II-a- Interviu
- susținerea interviului și afișarea rezultatului – 15.09.2022
- depunerea contestațiilor 16.09.2022
- afișarea rezultatelor finale 19.09.2022.
Concursul se consideră finalizat după desemnarea de către universitate, dintre candidații admiși, a lectorului de limba română.
Afişarea rezultatelor se face pe site-ul www.ilr.ro.
Relaţii suplimentare: Institutul Limbii Române, Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, et. 7, sector 1, CP 012271; telefon 021/3110631; e-mail: resurseumane@ilr.ro.
Procedura concursului:
Potrivit art.15 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr.5076/2014, contestaţiile pot fi depuse exclusiv pentru nerespectarea procedurilor legale de concurs.
Concursul se consideră finalizat după desemnarea de către universitate, dintre candidații admiși, a lectorului de limba română.
Afişarea rezultatelor se face pe site-ul www.ilr.ro., cu respectarea GDPR, prin codificarea identității candidaților, numărul de înregistrare al dosarului de concurs constituind codul de identificare.
Lista documentelor din dosarul de concurs:
În conformitate cu prevederile art.7 din anexa nr. 1 a Ordinului nr.5076/2014, candidatul întocmeşte un dosar, în format tipărit şi pe suport electronic (CD, DVD etc.), care conţine următoarele documente:
a) opis al documentelor cuprinse în dosar, semnat de către candidat;
b) cererea de înscriere la concurs, semnată de candidat, conform anexei nr. 1;
c) copie a documentului de identitate;
d) copie a certificatului de căsătorie sau alt document care face dovada schimbării numelui, dacă este cazul;
e) adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă”;
f) adeverinţa privind statutul de titular al candidatului într-o instituţie/unitate de învăţământ acreditată sau autorizată şi privind vechimea în învăţământ;
g) copii ale diplomelor care atestă studiile candidatului: licenţă, master, doctorat, postdoctorat; în cazul în care diplomele de studii au fost obţinute în străinătate, vor fi însoţite de documente privind recunoaşterea sau echivalarea acestora în România;
h) adeverinţă privind calitatea de doctorand, dacă este cazul;
i) adeverinţă privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul universitar;
j) copie a documentului privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar;
k) curriculum vitae în format european, în limba română, precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;
l) lista lucrărilor de specialitate;
m) lista evenimentelor ştiinţifice, proiectelor de cercetare etc. la care a participat candidatul;
n) certificat de competenţă lingvistică pentru o limbă străină sau un document echivalent;
o) proiect de activitate didactică pentru un ciclu complet de studii de 3 ani, precum şi un rezumat al acestuia, în limba română precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;
p) două recomandări în limba română, cu traducere în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică, din care cel puţin una să fie din partea unui reprezentant al instituţiei/unităţii de învăţământ în care candidatul este titular;
q) alte documente conform cerinţelor particulare postului de lector pentru care candidează.
Relaţii suplimentare: Institutul Limbii Române, Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, et. 7, sector 1, CP 012271; telefon 021/3110631; e-mail: resurseumane@ilr.ro.
Anunț important! Institutul Limbii Române scoate la concurs următoarele posturi de lector de limba română din statul de funcții al lectorilor I.L.R. la:
- Universitatea Geneva, Elveţia, poziția 2
- Universitatea din Lund, Regatul Suediei, poziția 10
- Universitatea Carolină din Praga, Republica Cehă, poziția 16
- Universitatea Macedonia din Salonic, Republica Elenă, poziția 18
- Universitatea Leipzig, Republica Federală Germania, poziția 21
- Universitatea J. Gutenberg din Mainz, Republica Federală Germania, poziția 22
- Universitatea Strasbourg, Republica Franceză, poziția 27
- Universitatea Delhi, Republica India, poziția 28
- Universitatea Padova, Republica Italiană, poziția 30
- Universitatea Udine, Republica Italiană, poziția 34
- Universitatea Karaganda, Republica Kazahstan, poziția 35
- Universitatea de Stat Comrat, Republica Moldova, poziția 38
- Universitatea Jagellonă Cracovia, Republica Polonă, poziția 39
- Universitatea Adam Mickiewicz Poznan, Republica Polonă, poziția 40
- Universitatea Comenius Bratislava, Republica Slovacia, poziția 45
- Universitatea El Manar Tunis, Republica Tunisiană, poziția 47
- Universitatea Gal Ferenc, Republica Ungară, poziția 51
- Universitatea de Stat Arizona, Statele Unite ale Americii, poziția 52
- Universitatea Columbia, New York, Statele Unite ale Americii, poziția 53
Perioada: determinată, de 12 luni de la data începerii activității la post în anul universitar 2022/2023, cu posibilitatea prelungirii contractului, anual, până la maximum 36 de luni.
Descrierea posturilor:
Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei românești prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultații, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/organizări de manifestări științifice, îndrumarea și coordonarea studenților etc.), precum și prin organizarea și participarea la alte activităţi profesionale și culturale în comunitatea academică.
Candidații trebuie să îndeplinească toate cerințele generale și specifice ale postului pentru care candidează.
Cerințe generale: Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/ unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani.
Cerințe specifice:
Poziția 2 Universitatea Geneva, Confederația Elveţiană
licență în filologie (specializarea română)
cunoașterea limbii franceze (B2)
cunoștințe de tehnologia informației, utile predării
constituie avantaj experiența în predarea limbii române la nivel universitar
Poziția 10 Universitatea Lund, Regatul Suediei
doctorat în filologie (română), cu teza de doctorat publicată
cadru didactic universitar, cu activitate științifică dovedită
cunoașterea limbii engleze (B2)
experiență în predarea limbii și literaturii române
Poziția 16 Universitatea Carolină Praga, Republica Cehă
licență în filologie (specializarea română)
doctor sau doctorand în filologie
experiență în predarea limbii române ca limbă străină
cunoașterea limbii engleze (C1-C2)
Poziția 18 Universitatea Macedonia Salonic, Republica Elenă
licență în filologie (specializarea română)
masterat în literatura română sau metodica predării
experiență în predarea limbii române
constituie avantaj cunoașterea limbii greacă ( A1)
Poziția 21 Universitatea Leipzig, Republica Federală Germania
doctorat în filologie
cunoașterea limbii germane (B2)
experiență în predarea limbii române ca limbă străină în spațiul germanofon
experiență de predare în învățământul universitar (lingvistică și literatură română, comunicare interculturală), de preferință în spațiul germanofon
Poziția 22 Universitatea J. Gutenberg Mainz, Republica Federală Germania
doctorat în filologie (limbă romanică)
cadru didactic universitar (conferențiar sau profesor)
experiență în predarea limbii române ca limbă străină în mediul universitar
activitate științifică în domeniu și implicare în proiecte didactice internaționale
cunoașterea limbii germane (B2)
cunoașterea limbii engleze (C1-C2)
cunoașterea limbii franceze sau a unei alte limbi romanice (C1-C2)
Poziția 27 Universitatea Strasbourg, Republica Franceză
licență în filologie (specializarea română)
masterat și/sau doctorat în filologie
cunoașterea limbii franceze (C1-C2)
constituie avantaj experiența în predarea limbii române ca limbă străină
activitate științifică dovedită
Poziția 28 Universitatea Delhi, Republica India
licență în filologie (specializarea română)
experiență în predarea limbii române
cunoașterea limbii engleze (B2)
Poziția 30 Universitatea Padova, Republica Italiană
cadru didactic universitar
cunoașterea limbii italiene (C1-C2)
competențe în traductologiei/ istoria traducerii
Poziția 34 Universitatea Udine, Republica Italiană
licență în filologie
constituie avantaj experiența în predarea limbii și literaturii române
Poziția 35 Universitatea Karaganda, Republica Kazahstan
masterat în lingvistică
experiență în predarea limbii române
cunoașterea limbii engleze și/sau ruse (B2)
Poziția 38 Universitatea de Stat Comrat, Republica Moldova
cadru didactic universitar (conferențiar sau profesor)
doctorat în filologie
Poziția 39 Universitatea Jagellonă Cracovia, Republica Polonă
licență în filologie (specializarea română)
doctorat în filologie
experiență didactică la nivel universitar
cunoștințe de operare PC și platforme e-learning
Poziția 40 Universitatea Adam Mickiewicz Poznan, Republica Polonă
cadru didactic universitar
doctorat în filologie (română)
experiență de cel puțin 2 ani în predarea limbii române ca limbă străină în străinătate
Poziția 45 Universitatea Comenius Bratislava, Republica Slovacia
licență în filologie (specializarea română)
experiență în predarea limbii române ca limbă străină
cunoașterea limbii engleze (B2)
constituie avantaj cunoașterea unei alte limbi romanice (B1)
Poziția 47 Universitatea El Manar Tunis, Republica Tunisiană
masterat în filologie
cunoașterea limbii franceze (B2)
Poziția 51 Universitatea Gal Ferenc, Republica Ungară
cunoașterea limbii maghiare, engleze sau germane (B2)
constituie avantaj pregătirea pedagogică în predarea limbii române ca limbă străină / nematernă în școlile primare
Poziția 52 Universitatea de Stat Arizona, Statele Unite ale Americii
doctorat în filologie (lingvistică sau studii interculturale)
experiență în predarea limbii române ca limbă străină
experiență de predare la nivel universitar
cunoașterea limbii engleze (C1-C2)
competențe digitale (e-learning)
Poziția 53 Universitatea Columbia, New York, Statele Unite ale Americii
doctorat în filologie (română sau lingvistică aplicată)
experiență în predarea limbii române ca limbă străină
experiență în predarea (preferabil în engleză) unor cursuri de literatură română, film și cultură românească
cunoașterea limbii engleze (C1-C2)
constituie avantaj experiența în predarea limbii române ca limbă străină pentru vorbitorii de limbă engleză
constituie avantaj experiența de predare în universități americane
Salariul de încadrare: suma echivalentă salariului corespunzător postului deţinut la instituţia/unitatea de învăţământ unde este titular şi plata unei indemnizaţii în valută, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Calendarul concursului:
Proba I- Evaluarea dosarelor de concurs
- depunerea dosarelor în format tipărit şi electronic, (CD sau DVD, sau stick), la sediul Institutului Limbii Române, direct sau prin intermediul serviciilor poștale sau de curierat – data limită: 26.08.2022, ora 14.00
- evaluare dosare și afișare rezultate 29.08.2022
- depunerea contestațiilor – 30.08.2022
- afișarea rezultatelor după contestații: 31.08.2022
Proba a II-a- Interviu
- susținerea interviului și afișarea rezultatului – 01-02.09.2022
- depunerea contestațiilor 05.09.2022
- afișarea rezultatelor finale 06.09.2022.
Concursul se consideră finalizat după desemnarea de către universitate, dintre candidații admiși, a lectorului de limba română.
Afişarea rezultatelor se face pe site-ul www.ilr.ro.
Relaţii suplimentare: Institutul Limbii Române, Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, et. 7, sector 1, CP 012271; telefon 021/3110631; e-mail: resurseumane@ilr.ro.
Procedura concursului:
Potrivit art.15 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr.5076/2014, contestaţiile pot fi depuse exclusiv pentru nerespectarea procedurilor legale de concurs.
Concursul se consideră finalizat după desemnarea de către universitate, dintre candidații admiși, a lectorului de limba română.
Afişarea rezultatelor se face pe site-ul www.ilr.ro., cu respectarea GDPR, prin codificarea identității candidaților, numărul de înregistrare al dosarului de concurs constituind codul de identificare.
Lista documentelor din dosarul de concurs:
În conformitate cu prevederile art.7 din anexa nr. 1 a Ordinului nr.5076/2014, candidatul întocmeşte un dosar, în format tipărit şi pe suport electronic (CD, DVD etc.), care conţine următoarele documente:
a) opis al documentelor cuprinse în dosar, semnat de către candidat;
b) cererea de înscriere la concurs, semnată de candidat, conform anexei nr. 1;
c) copie a documentului de identitate;
d) copie a certificatului de căsătorie sau alt document care face dovada schimbării numelui, dacă este cazul;
e) adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru muncă”;
f) adeverinţa privind statutul de titular al candidatului într-o instituţie/unitate de învăţământ acreditată sau autorizată şi privind vechimea în învăţământ;
g) copii ale diplomelor care atestă studiile candidatului: licenţă, master, doctorat, postdoctorat; în cazul în care diplomele de studii au fost obţinute în străinătate, vor fi însoţite de documente privind recunoaşterea sau echivalarea acestora în România;
h) adeverinţă privind calitatea de doctorand, dacă este cazul;
i) adeverinţă privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul universitar;
j) copie a documentului privind gradul didactic, pentru candidaţii proveniţi din învăţământul preuniversitar;
k) curriculum vitae în format european, în limba română, precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;
l) lista lucrărilor de specialitate;
m) lista evenimentelor ştiinţifice, proiectelor de cercetare etc. la care a participat candidatul;
n) certificat de competenţă lingvistică pentru o limbă străină sau un document echivalent;
o) proiect de activitate didactică pentru un ciclu complet de studii de 3 ani, precum şi un rezumat al acestuia, în limba română precum şi în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică;
p) două recomandări în limba română, cu traducere în limba engleză sau în limba ţării pentru care se aplică, din care cel puţin una să fie din partea unui reprezentant al instituţiei/unităţii de învăţământ în care candidatul este titular;
q) alte documente conform cerinţelor particulare postului de lector pentru care candidează.
Relaţii suplimentare: Institutul Limbii Române, Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, et. 7, sector 1, CP 012271; telefon 021/3110631; e-mail: resurseumane@ilr.ro.
Anca GÂȚĂ
- Lector de limba română la Universitatea „Johannes Gutenberg” din Mainz, Republica Federală Germania
Silvia GIURGIU
- Lector de limba română la Universitatea din Zagreb, Republica Croația
Mihaela Iuliana NICA
- Lector de limba română la Universitatea din Salamanca, Regatul Spaniei
Oana URSACHE
- Lector de limba română la Universitatea de Stat din Arizona, Statele Unite ale Americii
CORPUL LECTORILOR – AN UNIVERSITAR 2023-2024
Concurs pentru ocuparea posturilor de lector de limba română la universități din străinătate – decembrie 2021 –
AVIZ
de îndeplinirea cerințelor generale și specifice ale posturilor, precum și de respectare a prevederilor art.9, alin.2 din O.M.E.N. 5076/2014 , descarcă document
Institutul Limbii Române scoate la concurs următoarele posturi de lector de limba română din statul de funcții al lectorilor I.L.R.:
- Universitatea din Geneva, Confederația Elveţiană, poziția 2
- Universitatea din Udine, Republica Italiană, poziția 34
- Universitatea din Karaganda, Republica Kazahstan, poziția 35
- Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova, poziția 38
- Universitatea Jagellonă din Cracovia, Republica Polonă, poziția 39
- Universitatea de Stat din Arizona, Statele Unite ale Americii, poziția 52
Perioada: determinată, de 12 luni de la data începerii activității la post în anul universitar 2021/2022, cu posibilitatea prelungirii contractului, anual, până la maximum 36 de luni.
Pentru mai multe informații: descărcă document