- Acest eveniment a trecut.
Eveniment cultural românesc în Provence, în cadrul proiectului Satele Unite ale României, Granettes (Bouches-du-Rhône), 8 septembrie 2018
septembrie 8, 2018
Lectoratul de limba română de la Universitatea din Aix-Marseille, Franța, a participat la petrecerea centenară organizată de Asociația Casa Românească din Marsilia pe 8 septembrie2018, în curtea bisericii ortodoxe de la Granettes, lângă Aix-en-Provence, în cadrul proiectului Satele Unite ale României (http://sateleunitealeromaniei.ro).
Proiectul, inițiat de irlandezul Peter Hurley în colaborare cu numeroși parteneri, printre care se numără și Institutul Cultural Român, TVR, Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai etc., se înscrie în seria de evenimente prin care se celebrează Centenarul României.
Proiectul a avut ca obiectiv general valorificarea culturii tradiționale, prin organizarea unor micro-evenimente în diverse localități din România, dar și din străinătate, acolo unde există comunități de români.
Așa cum se poate vedea și pe harta evenimentului (http://sateleunitealeromaniei.ro/events-map/), petrecerea românilor din Provence a fost singura organizată în Franța în acest cadru.
Micro-evenimentului provensal a pus accentul pe portul tradițional românesc – simbolistică, varietate –, pe cântecele populare din diverse zone ale țării și pe specificul culinar românesc. Semnificația religiei ortodoxe în definirea identității românești a fost, de asemenea, evocată.
Lectoratul de limba română a fost implicat mai ales în comunicarea cu invitații străini – studenți la română de la Universitatea Aix-Marseille și cetățeni francezi (cu sau fără legături cu România). Aceștia au putut afla astfel detalii despre obiceiuri populare românești, bucate tradiționale etc., au putut purta ii tradiționale, procurate chiar de lectoriță, și au avut ocazia să cunoască diverși membri ai comunității românești din Sudul Franței și ai asociațiilor franco-române prezente în regiune.
Poate cel mai remarcabil aspect al acestui eveniment a fost realul interes manifestat de localnici, participanții francezi. Întrebările pe care ni le-au adresat, comparațiile pertinente pe care le-au făcut cu fenomene similare din alte culturi, poate chiar și simplul gest de a răspunde invitației arată că România atrage, membrii comunității românești din regiune joacă un rol important în promovarea țării noastre, iar prezența Lectoratului în regiune este salutată cu fiecare ocazie.
Roxana Magdalena Bârlea
Lector de limba română la Universitatea Aix-Marseille, Republica Franceză