- This event has passed.
La TVRi – Profa de română de la Universitatea din Granada
aprilie 6, 2016
În anul 2011 unicul lectorat de limbă română din Spania exista la Universitatea din Granada.
Era un început greu și frumos ca toate începuturile; de atunci, limba română a ajuns de la 4 credite la 28 de credite, cursul de inițiere în limba română de un semestru oferit ca facultativ acum a ajuns un curs opțional de patru semestre.
În urma numeroaselor activități culturale, a congreselor și simpozioanelor organízate, a înființării Rețelei Internaționale de Studii Românești, a serilor de film românesc, și de cultură tradițională românească, Universitatea din Granada a primit cu generozitate limba și cultura română printre toate celelalte limbi care se predau la această universitate de prestigiu.
Mulțumim echipei TVR Internațional, Irinei Luca și lui Doru Iacobescu pentru poetica prezentare a lectoratului, a universității, a studenților și a Granadei, în cadrul emisiunii Lumea și noi, pe care vă invităm să o vizionați, aici.
Oana Ursache
Lector de limba română Universitatea din Granada, Spania