- Acest eveniment a trecut.
Serbia, Novi Sad- Concurs de limba și literatura română
aprilie 28, 2018
Concurs de limba și literatura română în școlile cu predare în limba română din Republica Serbia
Începând cu 2005, Departamentul de Limba și Literatura Română de la Universitatea din Novi Sad şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Serbia organizează, anual, Competiția de limba şi literatura română pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, concurs ce cuprinde două faze: regională şi republicană.
Începând cu ediția din acest an (în 28 aprilie, mai concret), au fost prezenți la eveniment și elevi din clasele a V-a și a VI-a. Participarea lor s-a plasat în afara concursului. Organizatorii au testat interesul profesorilor și al elevilor din clasele respective pentru competiția în cauză. Este foarte posibil ca, de la anul, să fie vorba de un concurs autentic și pentru școlarii din clasele mici de gimnaziu.
Întocmirea testelor și evaluarea rezultatelor elevilor cad în sarcina profesorilor de la Departamentul de Limba și Literatura Română, de la Universitatea din Novi Sad. Participarea lectorului de limba română de la această instituție a fost, mereu, constantă și benefică pentru calitatea concursului. Implicarea sa în realizarea testelor, precum și în corectarea lucrărilor elevilor este de la sine înțeleasă, dar, în aceeași măsură, și-a asumat activități de relații publice – contacte cu presa, interviuri, declarații.
Rolul Institutului Limbii Române este unul crucial, întrucât oferă suport material consistent pentru îndeplinirea exemplară a tuturor acestor sarcini și promovează acțiunile prin care se cultivă limba română în străinătate.
În acest an, faza regională a concursului s-a desfăşurat pe data de 28.04.2018, la Şcoala generală „Olga Petrov Radišić” din orașul Vârșeț, aflat în Banat, regiunea Voivodina, Serbia, prin bunăvoința și buna organizare pe care le-au dovedit atât domnul director Ionel Buga și profesorii din școala amintită, cât și dascălii din şcolile de unde provin elevii participanți la concurs. La aceeași instituție din Vârșeț este programată a se desfășura, pe data de 26 mai, și faza republicană. La concursul din acest an au fost înscrişi 57 de elevi din 9 şcoli, din totalul de 15 şcoli cu predare în limba română din Voivodina. La faza republicană participă nouă elevi din clasa a VII-a și șase din clasa a VIII, ei fiind cei care s-au calificat în urma rezultatelor obținute la faza regională.
Comisia de concurs a fost alcătuită din: prof. univ. dr. Laura Spăriosu (directorul Departamentului de limba și literatura română), prof. univ. dr. Marina Puia-Badescu, conf. univ. dr. Sorin Daniel Vintilă (lectorul de limba română din cadrul Departamentului), lect. univ. dr. Virginia Popović. Testele întocmite de comisie conţin douăzeci de întrebări: două dintre ele urmăresc cunoştințele din sfera mai largă a comunicării, iar celelalte vizează gradul de cunoaștere a diferitelor aspecte gramaticale (lexicologie, morfologie, sintaxă). Pentru a se califica la nivelul republican al competiției, elevii sunt nevoiți să acumuleze un minim de 16 puncte.
Departamentul de Limba şi Literatura Română din Novi Sad promovează continuitatea acestui concurs, atât ca motivaţie pentru elevi (un punctaj bun îi poate ajuta la înscrierea la facultate, pe lângă premiile obținute, constând în cărți, excursii în România ș.a.), cât și în speranța că, peste un număr de ani, unii dintre aceşti concurenți vor deveni studenți ai secției de limba și literatura română de la Universitatea din Novi Sad.
Iată și ecourile din presa de limbă română din Serbia la concursul desfășurat acum câteva zile:
Conf. dr. Sorin D. Vintilă,
Lectorul de Limba română din Universitatea din Novi Sad