- Acest eveniment a trecut.
Spania, Barcelona- Mircea Cărtărescu la Universitatea Autonomă din Barcelona
mai 14, 2018/8:00 - 17:00
Mircea Cărtărescu la Universitatea Autonomă din Barcelona
În data de 14 mai 2018 a avut loc prima conferință internațională dedicată operei lui Mircea Cărtărescu: „El prodigi de les lletres: aproximació a l´obra de Mircea Cărtărescu”.
Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Traduceri și Interpretări din cadrul Universității Autonome din Barcelona (UAB), împreună cu Facultatea de Filosofie și Litere și Lectoratul de română din cadrul aceleiași Universități, precum și cu Institució de les Lletres Catalanes.
Deschiderea oficială a conferinței a avut loc la ora 10, în sala Carles Riba (004) a Facultății de Traduceri și Interpretări și a fost realizată de Màrius Martínez, prorector de Relații Internaționale al UAB, Albert Branchadell, decan al Facultății de Traduceri și Interpretări și Francesc Parcerisas, membru al Consiliului Consultativ al Institució de les Lletres Catalanes. Ioana Alexandrescu, lector de română la UAB și coordonatoare a evenimentului, a oferit o introducere în opera lui Mircea Cărtărescu, deschizând seria de conferințe.
Prima masă rotundă, moderată de Francesc Parcerisas, a prezentat o imagine a criticii catalane asupra operei scriitorului român prin comunicările lui D.Sam Abrams, Francesc Serés și Xavier Pla și a fost urmată de o intervenție a lui Mircea Cărtărescu, care a abordat mai multe aspecte literare.
A doua masă rotundă, moderată de Dolors Udina, a vizat problematica traducerii operei cărtăresciene în spaniolă și în catalanî prin comunicările traducătorilor acestei opere: Marian Ochoa de Eribe, Antònia Escandell Tur și Xavier Montoliu Pauli.
A treia secțiune de comunicări, moderată de Helena Aguilà Ruzola, a început la ora 15, în sala 501 a Facultății de Filosofie și Litere și a cuprins analize ale profesorilor și cercetătorilor Octavio Cano Silva, Alba Diz Villanueva, Mihai Iacob, Berta Ares Yáñez și Santiago Muñoz.
În încheierea evenimentului, la ora 19, în sala Prat de la Riba a Institut d’Estudis Catalans, Mircea Cărtărescu a oferit conferința „Poezia românească de după război”, urmată de un recital de poezie susținut de Marc Romera.
Evenimentul face parte din acțiunile Facultății de Traduceri și Interpretări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înființare și în actiunile realizate de Lectoratul de română de la UAB cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a beneficiat de sprijinul Consulatului General al României la Barcelona, al Catedrei de Filologie Franceză și Romanică din cadrul UAB, al Festivalului Barcelona Poesia, precum și al Institut d’Estudis Catalans
Lector de Limba română, Universitatea Autonomă din Barcelona